marți, 23 decembrie 2014

Scandal TV/IMBECILUL de Codrin Ştefănescu dat AFARĂ din platoul B1/VIDEO

Scandal TV/IMBECILUL de Codrin Ştefănescu dat AFARĂ din platoul B1/VIDEO

Imbecilul de Codrin Ştefănescu, unul dintre cele mai sinistre personaje fătate de tranziţie, pupătorul în dos al lui Adrian Năstase, şi-a găsit, în sfârşit, naşul. Mai bine zis naşa. Adică Sorina Matei. Care l-a dat afară din emisiunea ei.
Varianta prezentată de B1 pe site-ul postului
Luni seara, în platoul emisiunii “Actualitatea românească”, moderată de Sorina Matei pe B1 TV, s-au încins spiritele. În toiul unei discuţii în care se încerca dezlegarea misterului cui a aparţinut decizia ca armata să tragă în români în acele zile, secretarul general adjunct al PSD, Codrin Ştefănescu a reuşit să o enerveze, cu tonul său, pe jurnalista Andreea Pora, care a ripostat vehement. “Eu vreau să spun foarte clar, dacă nu se încetează cu răgetele, eu am şi altceva de făcut.”
Sorina Matei a intervenit şi l-a avertizat pe Ştefănescu că, dacă nu încetează, va fi nevoit să părăsească studioul. Acesta a continuat să sfideze părerile diferite pe care ceilalţi invitaţi ai emisiunii le aveau şi să îi insulte. După ce Pora a ameninţat că pleacă dacă nu se pune punct spectacolului, moderatoarea l-a rugat pe secretarul general adjunct al PSD să iasă din platou. Chiar înainte de pauza publicitară, Ştefănescu s-a conformat, iar restul ediţiei a continuat fără el.
Varianta PROSTULUI, prezentată la DCNews
Codrin Ștefănescu, a vorbit, pentru DC NEWS, despre scandalul la care a luat parte la B1 TV. Secretarul general adjunct al PSD a plecat din platou. "Pora și Sorina Matei sunt cumplite", spune Codrin Ștefănescu. 
 25 de ani de la Revoluție este subiectul care s-a transformat într-un adevărat scandal la B1 TV. 
Codrin Ștefănescu a spus, pentru DC NEWS, că "Vorbeam despre 25 de ani de la revoluție și că încă nu s-au găsit vinovații. Ăștia de la B1 TV au încercat să-i copieze pe cei de la Antena 3, care mulțumesc eroilor care și-au dat viața, și au făcut emisiune cu Andreea Pora și Cristi Diaconescu. M-a întrerupt Sorina Matei de zece ori. Pe băsiști nu avea cum să-i întrerupă și madam Pora a spus că Tiberiu Nițu, procurorul general al României, este dubios, că el a fost militar, care a tras la Revoluție. Am spus că sunteți duse cu pluta, a fost la televiziune și a făcut parte din plutonul care a fost măcelărit, a apărat televiziunea. Nu, dom'ne că s-a îmbogățit Nițu că și-a luat teren de opt mii de hectare. Și am spus spus că numai un băsist de-ai voștri a luat 68.000 de hectare". 
Momentul critic a fost când Andreea Pora a spus: "Ce atâta Revoluție, că revoluția s-a încheiat în 16 noiembrie". 
"Eu m-am enervat. Le-am spus: nu-l mai pupați în cur pe Iohannis fără să vă ceară. Am venit să vorbim despre 25 de ani de la Revoluție și voi spuneți că revoluția s-a încheiat în 16 noiembrie. Madam Matei a spus că ce, vine PSD-ul să-i facă emisiune, că e treaba ei ce spune, că sunt invitații ei. I-am spus: ai tras de mine să vin în emisiune, nu mă mai invita. M-am ridicat și am plecat din emisiune și au băgat pauză publicitară", a explicat Codrin Ștefănescu. 
"Pora și Sorina Matei sunt cumplite, nu am ce să mai zic", a conchis Codrin Ștefănescu. 
Iată dialogul de la B1 TV: 
Codrin Ștefănescu: Tiberiu Nițu are tot interesul să afle adevărul dintr-un motiv foarte simplu, a fost o revoluționar, a fost într-un pluton... 
Sorina Matei: A tras... 
Codrin Ștefănescu: Nu, a fost măcelărit. A fost chemat într-un loc și... 
Sorina Matei: Și și-a luat niște terenuri...
Codrin Ștefănescu: ... și-a luat gloanțe fără să știe nimeni de ce. 
Sorina Matei: Și niște hectare. 
Codrin Ștefănescu: Vreau să răspund și eu telespectatorilor.
Sorina Matei: Te rog.
Codrin Ștefănescu: Sunt de acord cu Andreea Pora, că anchetele de-a lungul timpului au fost blocate, pentru că există tot, de la jurnale și rapoarte, până la filmări și înregistrări. 
Andreea Pora: Noi nu vorbim de 21 aicea, după 25 de ani să nu ne mai dăm după deget. Știm foarte bine și la Timișoara, și la București cine a dat comanda pe 21 și până-n prânz când a plecat Ceaușescu cine a tras. Problema este  după 22 cine a tras în noi. 
Codrin Ștefănescu: Nu știm, nu știm... 
Sorina Matei: Păi să afle domnul Nițu. 
Codrin Ștefănescu: Nu știm nici dacă Milea s-a sinucis sau a fost ucis. Nu știm foarte multe lucruri.
Sorina Matei: Dom'ne, avem procuror general? 
Codrin Ștefănescu: Dom'ne, n-am ajuns nici la punctul doi. Am trei lucruri și nu mai vorbim toată emisiunea, m-ați invitat să vorbim despre revoluție. Am și eu un plan.
Sorina Matei: Da, și despre domnul Nițu, procurorul general. 
Codrin Ștefănescu: Da și de Nițu. Stimați români, procurorul general e chiar revoluționar, era militar în termen, a tras asupra plutonului, i-au măcelărit, a scăpat omul cu viață, normal că are interesul să afle adevărul. 
Sorina Matei: Păi să-l afle... să aflăm și noi. 
Codrin Ștefănescu: Ce adevăr să aflii când n-ai acces la informații? 
Sorina Matei: N-are Nițu acces la informație?
Codrin Ștefănescu: Ce adevăr să afle Nițu, tânărul procuror al României... 
Sorina Matei: E, tânăr, e de un an și ceva...
Sorina Matei a adăugat că țara are nevoie de răspunsuri care trebuie să vină de la justiție. 
Codrin Ștefănescu: Eu te întreb, Sorina Matei, cum țara și sistemul ăsta poate să dea răspuns urmașilor de eroi martiri sau răniților, împușcaților, când sistemul și-a bătut joc de ei 25 de ani, i-a făcut profitorii revoluției, i-a făcut în toate felurile posibile și, ultima dată, guvernele Boc și Ungureanu nu le-au mai dat nici indemnizațiile, și acum, după 25 de ani, brusc ne aducem aminte, eroii noștri, hai să aflăm adevărul. Pe bune?
Sorina Matei a continuat discuția despre Tiberiu Nițu, precizând a că a profitat, a luat opt mii de hectare. 
Codrin Ștefănescu: Numai în Bihor, un singur șmecher a luat 68.000 de hectare. Care e problema că un revoluționar și-a luat hectarul ăla amărât de teren. Vorbim despre eroii Revoluției și până și azi când vorbim despre cine s-a tras în noi, tot de averea lui Nițu vorbiți. 
Andreea Pora: Eu vreau să spun foarte clar un lucru, dacă nu încetează cu răgetele, eu am și altceva de făcut și cred că și domnul profesor la fel. 
Codrin Ștefănescu: Poți să vorbești în numele tău, Andreea Pora. 
Andreea Pora: Am vorbit și cu domnul profesor. 
Sorina Matei: Pierdem timpul. 
Codrin Ștefănescu: Nu pierdem timpul, dar nu poți să fii cu unul mumă și cu alta ciumă. Avem un punctaj, într-un minut m-ai întrerupt de 14 ori. 
Andreea Pora: Puteați vorbi pe un ton civilizat fără să ne spargeți nouă urechile 'aicea' și timpanele. 
Codrin Ștefănescu: Vorbim despre Revoluție, lăsați. Sunteți acră permanent, ca o lămâie, indiferent despre ce zi e, că sunt 25 de ani, că e 1 decembrie, că vin extratereștrii peste noi, acră așa. 
Andreea Pora: Să știți că de grobianismele dvs.... 
Codrin Ștefănescu: Hai lăsați-mă cu grobianismele dumneavoastră. 
Andreea Pora: Vă las să vă dați..
Codrin Ștefănescu: Mă lasați, plecați din emisiune? 
Sorina Matei: Domnul Ștefănescu, vă rog frumos, nu-mi dați dvs. invitații afară din emisiune. 
Codrin Ștefănescu: Păi ne amenință. 
Sorina Matei: Nu vă amenință deloc, dacă e, eu dau invitații afară din emisiune. 
Codrin Ștefănescu: Eu nu vreau să plece Andreea Pora, eu chiar vreau să rămână.
Sorina Matei: Tăceți să vorbească și Andreea Pora. 
(...)
Andreea Pora: Cred că ceea ce s-a întâmplat anul acesta, în 16 noiembrie, a fost de bun augur și cred că a fost dat un mesaj...
Codrin Ștegpnescu: Ce legătură are cu Revoluția? 
Andreea Pota: ... și în sensul bun. 
Codrin Ștefănescu: Doamna matei, dar chiar n-o întrerupi, pe bune?
Andreea Pora: Eu cred că a fost...
Codrin Ștefănescu: Am inteles, B1, dar nici chiar așa ce legătură are 16 noiembrie cu 25 de ani de la revoluție?
Sorina Matei: Dar e părerea Andreei Pora, trebuie să ne cenzureze PSD-ul în emisiunea asta? Toată lumea vorbește liber. 
Codrin Ștefănescu: Vorbim despre cine a tras în noi și vine Andreea Pora să spună că revoluția s-a terminat în 16 noiembrie, că Iohannis a câștigat, e penibil ce facem aici.. 
Sorina Matei: Așa, și v-ați oficat dvs că a câștigat Iohannis. E părerea Andreei Pora? Trebuie să cenzureze PSD-ul aici, în emisiune?
Codrin Ștefănescu: Nu, dom'ne, trebuie să cenzurezi dumneata, pentru că esti moderatoare. 
Sorina Matei: Nu mă învățați dvs să-mi fac meseria, domnu, domnu, domnuuu Stefănescu... pe mine nu mă învață PSD și niciun partid să-mi fac emisiunea. 
Codrin Ștefănescu: Păi atunci, fiți moderatoare!
Sorina Matei: Eu sunt moderatoare și, dacă ar fi sa respect toate normele deontologice, ar trebui să vă dau afară pe dumneavoastră din emisiune. 
Codrin Ștefănesci: Ia, dați-mă afară! Plec doamnă, vreți să plec?
Sorina Matei: O să vă dau, dacă mai faceți ce ați făcut până acum. 
Codrin Ștefănescu: Începeți cu un subiect și se schimbă în timpul emisiunii. 
Sorina Matei: Uitați-vă pe ecran și vedeți ce scrie. 
Codrin Ștefănescu: Ce scrie pe ecran și ce vb noi aici, în emisiune? 
Sorina Matei: Sunt părerile invitaților. 
Andreea Pora: Să știți că dăm dovada de calm că vă înghițim dvs insultele. Noi ori plecăm... 
Sorina Matei, către Codrin Ștefănescu: Vă rog frumos să părăsiți această emisiune. 
Codrin Ștefănescu: Da, stimați români, aceasta este emisiunea de la B1!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu